Prima atestare documentară a Sibiului (sub numele de Cibinium) datează din anul 1191. În anul 1223 Sibiul este menționat sub numele Vila Hermanní, un tip de locuință rurală. Abia întemeiat, la mai puțin de un secol de viață, Sibiul este trecut prin foc şi sabie în 1241-1242, odată cu Marea invazie tătară. Atât de grav a fost afectat oraşul, incât a fost la un pas de a fi părăsit, însă treptat, localitatea a fost reconstruită.  Amintirea tătarilor şi teama de invazie i-a determinat pe sibieni să fortifice oraşul, astfel încât in sec al XV Sibiul a căpătat renumele de cea mai puternică cetate a Transilvaniei. Primul spital de pe teritoriul actual al României a fost desehis in 1292 in cadrul Bisericii Azilului, o clădire existenta si astăzi. In 1366

Sibiul este cunoscut pentru prima data ca si oraş sub numele de Hermannstdt. Rezistenta cetății în fața atacurilor otomane din 1438 a atras atenția intregii Europe. Insuşi Papa Eugen al IV-lea nominalizează oraşul Sibiu drept ,apărător al intregii creştinătăți". Viata economica si sociala cat si cele mai importante evenimente ale cetății din sec al 15 -lea se împletesc in jurul celor 3 piete: Piața Mica, Piața Mare si Piața Huet. Acestea fiind extrem de bine definite din punct de vedere structural şi social: casele de negustori si meseriaşi erau situate in Piata Mica întrucât casele impunătoare ale elitei oraşului dominau Piața Mare. Dezvoltarea oraşului, a breslelor șI a comerțului a fost constantā pentru Sibiul secolelor XIV-XVIII, perioadă în care devenise cel mai important centru meşteşugăresc din Transilvania.

 Pe parcursul secolului al XVIl-lea, imaginea medievală a oraşului se transformă în cea a unui oraş modern, occidental, cu biserici impozante și clādiri în stilul barocului vienez. Viața culturală a oraşului începe o dezvoltare extraordinară unde muzica şi teatrul ocupau un rol important: In secolul XIX, muzicieni de renume ca Franz Liszt sau Johann Strauss au concertat pe scenele Sibiului.

Unirea Transilvaniei cu România (1918) a adus schimbări majore în viata oraşului, în special in domeniul urbanistic și social-cultural: se dezvoltă şi invățământul în limba română iar în perioada următoare se vor înfiinta principalele instituții de cultură moderma: Teatrul de Stat (1947) și Filarmonica de Stat (1949). În anul 2007, Sibiu este declarat Capitală Culturală Europeană, find primul oraş din estul Europei care primeşte acest titlu, reuşind astfel sa dovedeasc patrimoniul său cultural şi istoric extrem de valoros. Ca urmare a acestui eveniment, imaginea oraşului s-a imbunátāțit semnificativ, vizitatorii stråini plasând Sibiul printre primele cinci capitale europene. Acest lucru confirma faptul că oraşul lasa o impresie pozitiva si puternica vizitatorilor Si are potențialul necesar de a-si menține "statutul de destinație culturala turistica", importanta in Europa.

Pe urmele breslelor
Sibiul este într-adevăr magic. Pentru cei care îl locuiesc, pentru cei care il vizitează, pentru cei care îl citesc, învață sau îl descoperă. Aici a existat primul spital, prima şcoală, prima bibliotecă, primul muzeu, prima farmacie din tara. Aici s-au tipărit primele cărți, fie ele religioase, de ştiință sau manuale şcolare. La Sibiu. S-a inventat racheta, s-a descoperit telurul. Doar cutreierând fiecare stradă, fiecare zid şi fiecare casă a Sibiului, îi descoperi farmecul și poveştile

Situat între cele mai importante două pieţe ale oraşului, mai precis la colţul dinspre miază-noapte – răsărit al Pieţei Mari, Turnul Sfatului a fost din totdeauna simbolul caracteristic al oraşului Sibiu. Numele turnului provine de la funcţia de apărare asupra porţii de intrare în cea de-a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată documentar în anul 1324. Având iniţial funcţia de turn de fortificaţie, de apărare, din a doua incintă de fortificaţie, acesta se prăbuşeşte parţial în anul 1585, în urma unui cutremur. Parterul şi primele două etaje aparţin astăzi construcţiei originale din sec. XIII.
În anul 1588 turnul este reconstruit cu ajutorul contribuţiei cetăţenilor oraşului. În anul 1720 paznicii turnului primesc ordin din partea magistratului de a repeta la tobă, la fiecare jumătate de oră, bătaia ceasului. Acoperişul îşi schimbă înfăţişarea de-a lungul timpului, de la unul scund, piramidal, la cel piramidal octogonal înalt, flancat de patru turnuleţe care serveau drept semn de drept de judecătorie a oraşului.
Forma actuală a turnului datează din lucrările de reconstrucţie executate între anii 1824-1826.
Accesul în interior se face printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele superioare. Sunt 141 de trepte de urcat până la ultimul etaj.
La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului, iar ultimul etaj prezintă un punct de observaţie peste oraşul vechi.

sursa si detalii: turism.sibiu.ro

PROGRAM DE VIZITARE: Marţi - Sâmbătă 10:00 - 18:00

După revenirea sa la Sibiu, în calitate de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787), baronul Samuel von Brukenthal şi-a adus şi colecţiile, iar Calendarul lui Hochmeister pe anul 1790 menţionează printre atracţiile oraşului, pinacoteca, formată din 800 de tablouri şi dispusă în 13 săli ale Palatului Brukenthal. Pe parcursul timpului, colecţiile s-au îmbogăţit atât prin achiziţii, cât şi prin donaţii. În acest moment, etajele I şi II ale Palatului Brukenthal găzduiesc una din cele mai importante galerii de artă europeană din România..

MUuzeul Brukenthal Galeriile de Artă
Muzeul de Istorie:  “Casa Altemberger
Muzeul de Istorie Naturală
Muzeul de Istoria Farmaciei
Muzeul Cinegetic „August Von Spiess”

Pentru mai multe detalii despre muzeu: www.brukenthalmuseum.ro
Program vizitare: Miercuri până Duminică, de la 9:00 la 17:00

Biserica Evanghelică este una dintre cele mai impresionante clădiri gotice din Transilvania. A fost ridicată în sec XIV pe locul unde exista o veche biserică încă din secolul 12.
Clădirea este dominată de turnul pe şapte nivele cu cele patru turnuleţe pe colţuri, semn că oraşul avea dreptul de condamnare la moarte (în latină ius gladii, literal „dreptul sabiei”).
În turn se ajunge urcând 192 de trepte care se opresc la cele 4 turnuleţe de unde se oferă o vedere generală a oraşului. Punctul de observare este situat la 55 m. În turn se găsesc 3 clopote.
Pentru multe secole aici se găsea locul de veghe al paznicului de incendii.
Turnul bisericii are 73,34 m înălţime, este cea mai înaltă construcţie din Sibiu.

Legenda spune că saşii sibieni, vrând să înalţe pentru biserica lor cel mai înalt turn, au mers în delegaţie la comunitatea de saşi din Bistriţa, pentru a se inspira. Acolo au măsurat cu o frânghie înălţimea turnului bisericii, iar seara au fost invitaţi la ospăţ de bistriţeni. Îmbătându-i pe cei din Sibiu, meşterii bistriţeni le-au tăiat pe ascuns o porţiune din frânghie. Astfel turnul celei din Bistriţa a rămas cel mai înalt din Transilvania, cu ai săi 75 de metri.

Este al doilea turn cu ceas ca vechime din România. Ceasul actual datează din 1881.
Biserica este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmează spre vest un transept, apoi nava centrală şi cele două laterale; în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave.
Inventarul mobil al Bisericii Evanghelice de la Sibiu este deosebit de valoros.
Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiţi meşteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.
Începând cu anul 1496, timp de 300 de ani, Biserica a servit şi ca loc de înmormântare pentru primari, comiţi sau alte personalităţi sibiene. În anul 1796 se interzic înhumările în biserică, dar cu toate acestea, se va mai face o excepţie în anul 1803, când trupul neînsufleţit al baronului Samuel von Brukenthal va fi depus în cripta amenajată lângă amvon. Pietrele funerare care acopereau mormintele au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 şi încastrate în zidurile ferulei, obţinându-se astfel o galerie de 67 de lespezi funerare, unică în România.
Ferula este compusă din trei travee susţinute de două perechi de coloane masive. Pe latura sudică este o mică tribună. Pe peretele vestic al acestei tribune se prezintă ‘Cronica pictată’ cu principalele evenimente din viaţa oraşului.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Biserica parohială romano-catolică "Sf. Treime” a fost construită de iezuiţi între anii 1726-1733 în spiritul barocului timpuriu vienez.
A fost sfinţită în 13 septembrie 1733 de către episcopul Transilvaniei Gregor von Sorger.
Turnul care este detaşat de navă a fost terminat în 1738 şi are patru nivele înalte şi o cupolă.
Turnul Bisericii Romano-Catolice măsoară 47 metri şi adăposteşte trei clopote masive şi un ceas cu două cadrane.
Cele trei clopote au fost montate prima dată în sec. XIX.
Cel mai mare clopot are 570 kg şi poartă următoarea inscripţie:
“A sunat crucea lui Cristos copiilor Cerului şi Pământului, dintr-o donaţie a Magdalenei Filek”.
Al doilea clopot cântăreşte 325 kilograme şi a fost turnat în 1864 în cinstea Sf. Adalbert, episcop şi martir al lui Cristos. 140 kilograme are cel mai mic clopot şi poartă inscripţia:
“Sf. Maria binecuvântată născătoare de Cristos, roagă-te pentru noi. Din donaţiile sibienilor şi arta lui Friedrich Kauntz răspândesc din nou laudă Neprihănitei.”
În 1916 clopotele au fost confiscate şi topite. Au fost refăcute în forma originală de firma lui Friedrich Kauntz şi sfinţite în 29 martie 1931.
La nivelul străzii, turnul prezintă un gang boltit care permite accesul spre Piaţa Mică.
În capătul opus turnului, coama acoperişului este prevăzută cu un turnuleţ lanternă.
În 1927 (iunie) turnuleţul vechi este înlocuit cu o cruce mare, actualul turnuleţ fiind de construcţie mai recentă (1971-1975)
Acoperişul bisericii este în două ape, coama paralelă cu faţadele laterale, are spre Piaţa Mare trei lucarne semicirculare de tablă şi o lucarnă mare, dreptunghiulară cu fronton triunghiular acoperit în două ape.
Exteriorul monumentului este destul de sobru, celor şapte ferestre de la primul nivel (spre Piaţa Mică există doar şase axe) fiindu-le suprapuse altele, mai mici, dreptunghiulare, având ancadramente de piatră cu ecuson central.
Iniţial, interiorul bisericii era văruit în alb iar geamurile aveau sticla incoloră, deci biserica era mult mai luminoasă decât acum.
Pictura navei aparţine pictorului german Ludwig Kandler şi a fost realizată în 1904.
Biserica se poate vizita zilnic. Intrare gratis.

Prima biserică a fost ridicată pe acest loc de călugării dominicani în 1474 în stil gotic.
A funcţionat ca mănăstire dominicană până în 1543, când, cu ocazia reformei religioase ce a determinat trecerea unei mari părţi a populaţiei săseşti la religia lutherană, lăcaşul de cult a intrat în posesia lutheranilor.
În anul 1728, după eliberarea Transilvaniei din sfera de influenţă otomană şi instaurarea administraţiei austriece, complexul de edificii al fostei mănăstiri dominicane a fost atribuit călugăriţelor ursuline şi populat de un grup de călugăriţe aduse de la Pojon. Călugăritele ursuline au refăcut biserica în perioada 1728-1733, în stil baroc. În interior, biserica se prezintă ca o biserică-sală în stil baroc, numai o capelă laterală şi sacristia şi-au păstrat stilul gotic. Bolţile în stil gotic au fost distruse şi înlocuite cu un tavan, doar deasupra balconului unde se află corul se mai află o boltă semicilindrică.
În biserică se află trei altare de dată relativ recentă: Altarul principal conţine o icoană având ca temă încoronarea Maicii Domnului.
Altarul lateral din partea dreaptă conţine o pictură centrală în care este reprezentată viziunea Sfintei Angela de Merici, în care i se arată Sfânta Ursula.
La partea de sus a altarului se află icoana Sfântului Emeric.
Altarul lateral din partea stângă o reprezintă în pictura centrală pe fondatoarea ordinului maicilor ursuline, sfânta Angela de Merici, instruind copiii. În partea superioară a altarului se află icoana regelui Ştefan cel Sfânt.
Pe pilaştrii interiori sunt amplasate statuile diferiţilor sfinţi care se bucurau de o cinstire specială din partea maicilor. Un element inedit îl constituie inscripţia de deasupra arcului de triumf, care aminteşte de binefăcătoarea bisericii, împărăteasa Maria Tereza.
Textul inscripţiei este următorul: "†•Haec aedes pietate Mariae Theresiae reginae avgvstae fvlta ac restavrata est•" (în română: "Acest edificiu este susţinut şi restaurat prin pietatea augustei regine Maria Terezia"). Textul este scris cu majuscule, iar unele litere sunt marcate cu roşu. Aceste litere sunt de fapt cifre romane, care prin adunare indică anul ultimei mari renovări: "CDIMIIIVVVLCV" (1774). Pe portalul de intrare s-au păstrat două inscripţii: "MGC RAA 1662" şi "Renovata Anno Domini 1928 Baumaister E. Thurmayer".

sursa si detalii: sibiucity.ro

Biserica gotică sprijinită de contraforturi, a fost construită în sec. XV. Unele surse indică faptul că iniţial a aparţinut ordinului clarisselor (călugăriţe franciscane), dar există şi varianta ridicării bisericii de către călugăriţele dominicane. Cert este că după instaurarea Reformei, biserica a rămas în paragină fiind folosită o perioadă drept depozit de cereale. La 12 februarie 1716, generalul Steinville donează biserica călugărilor franciscani care o renovează. La 28 decembrie 1776 se prăbuşeşte paravanul gotic al corului omorând pe Toma Kielbach şi rănind mai mulţi călugări.
Cu sprijinul Împărătesei Maria Tereza biserica este renovată şi transformată într-o biserică în stil baroc.
În interior este o biserică în stil baroc de tip sală, boltită semicircular cu o tribună deasupra laturii nordice. Doar apsiul octoedric, ferestrele mari şi stâlpii amintesc de perioada gotică.
Deasupra arcului de triumf este reprezentată scena Sf. Francisc chemând păsările, o pictură eclectică realizată de Herceg Francis, cel care a pictat biserica pentru prima dată în 1933, cu motto-ul “Dumnezeul meu este Totul meu”. Altarul principal cu statuile Sf. Petru şi Pavel, a fost adus din Viena de generalul Steinville.
Pictura din altar reprezintă pe Sf. Francisc de Assisi, patronul bisericii, primind stigmatele de la Isus Hristos. Pictură este de dată recentă şi a fost realizată de Ambrus Tiburtia.
De o parte şi alta a altarului principal se găsesc alte două altare în acelaşi stil baroc.
În altarul din stânga se găseşte o pictură mare în ulei pe pânză reprezentând pe Sf. Ana prezentând-o în Templul din Ierusalim pe fica ei, Fecioara Maria.
La altarul din dreapta este o pictură în ulei pe pânză reprezentând pe Sf. Grigore, episcop armean.
În nava bisericii, în stânga se află un altar din piatră reprezentând o grotă cu statuia Fecioarei Maria de Lourdes. La dreapta se vede statuia Sf. Anton de Padova.

În interior mai reţine atenţia, în nordul corului, monumentul funerar al generalului conte Damian Hugo von Virmond (1666-1722), comandant militar al Transilvaniei, realizat din piatră. Partea centrală constă dintr-o inscripţie comemorativă, iar cea inferioară, un sarcofag, este decorată cu alegoria Victoriei.
În biserică se află un cenotaf dedicat baronesei Adriana Andlern, născută Engelshoffer (decedată în 1700),
Din inventarul bisericii mai reţinem existenţa unei Madone cu pruncul, sculptură gotică (sec. XV) în lemn policrom realizată de o călugăriţă.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Piaţa Mică,  1859

Podul Minciunilor este unul dintre cele mai importante simboluri ale oraşului. Reconstruit la 1859 de firma Friedrich Hütte în locul unui alt pod din lemn, Podul Minciunilor este primul pod de fontă din România. Pentru că a fost şi primul care nu a fost construit pe piloni, i s-a spus „podul culcat”. În limba germană cuvântul „culcat" (lugenmarchen) era omonimul cuvântului „minciună" şi a început să fie numit de către localnici „podul minciunilor" de unde au apărut legendele care-i justifică denumirea.
Dintre numeroasele legende legate de acest pod, cea mai populară rămâne legenda potrivit căreia dacă cineva spune o minciună cât timp se afla pe pod, acesta se va prăbuşi.
Loc preferat de tinerele cupluri pentru promenadă, podul se remarcă prin piesele de rezistenţă decorate cu rozete si cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri descrescătoare ornate cu motive vegetale şi geometrice neogotice. Acestea poartă pe latura sudică stema Sibiului, iar pe latura nordică inscripţiile "1859", respectiv "Friedrich Hütte". Cele patru piedestale de la capătul podului, mai robuste, realizate din piatră, susţin corpuri de iluminat din fontă turnată. Balustrada metalică a podului constă din opt panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Clădire dreptunghiulară formată din subsol, parter şi etaj. Faţada principală e caracterizată prin ritmul egal al celor 8 arcade semicirculare de la parter, pe pile masive din cărămidă, evazate spre bază, cărora le corespund 8 ferestre la etaj. Pe faţada este figurată în relief o stemă a oraşului datând din 1789, anul in care cladirea a intrat in proprietatea orasului.
Acoperişul înalt, în două ape, cu învelitoare de olane refăcută cu ocazia ultimelor restaurări şi lucarne cu rupere de pantă, prezintă o rupere de pantă spre bază. La parter se află 11 mici încăperi boltite semicilindric, iniţial destinate comerţului, accesibile din loggie. La etaj se află o singură încăpere mare, cu ferestre spre toate cele patru faţade.

Iniţial fiind hala măcelarilor, documentată din 1370, ulterior a aparţinut postăvarilor, iar prin sec. XVIII a fost folosită şi ca depozit de cereale.
În 1765, pentru scurt timp a fost folosită ca sală de teatru, la fel în 1787 când trupa Düwald pune în scenă aici piese de Shakespeare, Goethe, Lessing, Goldoni, Voltaire sau Beaumarchais.
Din sec. XIX a fost sediul orăşenesc al măcelarilor (Fleischbänke der Stadtgemeinde).
Reuniunea ptr. Ocrotirea copiilor Sibiu care avea în grijă 200 de copii săraci, deschide prăvălia Schatzkästlein (Scrinul cu Comori) la 1 octombrie 1920.
Loggia de la parter deschisă pentru vânzare a fost obturată în anii 50 ai sec. XIX şi redeschisă cu ocazia restaurărilor iniţiate între 1968-1969 de arhitectul oraşului OTTO CZEKELIUS.
La 19 octombrie 1969 se inaugurează Casa Artelor folosită ca spaţiu pentru expoziţii temporare.
Încăperile de la parter găzduiesc în prezent Galeriile de Artă ale Muzeului ASTRA.
La etaj se află sala de expoziţii temporare a Muzeului de Etnografie Săsească “Emil Sigerus”, depozitul colecţiilor muzeului şi sala de conferinţe şi expoziţii.

sursa si detelaii: patrimoniu.sibiu

Palatul Asociaţiunii a fost inaugurat în 1905 când adăpostea o sală de conferinţe, biblioteca, prima sală de teatru românesc şi Muzeul de etnografie şi pictură românească.
În prezent clădirea găzduieşte Biblioteca Astra, cea mai importantă bibliotecă a oraşului. Intrarea în clădire se face pe poarta străjuită de doi atlanţi.
Fosta sală de teatru este actuala sală de lectură şi impresionează prin atmosfera victoriană şi decoraţiile interioare bogate.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Pasajul Scărilor este unul dintre locurile cu atmosfera medievală cel mai bine conservată din Sibiu. Unii istorici presupun că Pasajul Scărilor ar fi fost construit prin secolul al XIII-lea, dar majoritatea specialiștilor opinează că abia la începutul secolului al XIV-lea primarul Markus Pempfflinger a dispus construirea pasajului. Cunoscut și sub numele de “Zidul cu ace”, Pasajul Scărilor a fost construit din piatră și cărămidă, făcând legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos prin două ramificații de scări și arcade care înconjurau zidurile cetății din jurul Bisericii Evanghelice. Pasajul se termină în partea de sus, la întretăierea cu strada Odobescu, cu Turnul de Poartă și cu Primăria Veche, astăzi Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal.
Clădirea aflată pe latura sudică a Pasajului Scărilor adăpostește cel mai vechi restaurant din România, unde - se spune - însuși Mihai Viteazul a luat masa după bătălia de la Șelimbăr. În Pasajul Scărilor se ajunge pe sub bolta în arc a Turnului Scărilor.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Casa Haller, construită în stil Renascentist, păstrează multe elemente din clădirea originală din sec. 15-16 cum ar fi portalul cu blazon, intrarea în arcade şi decoraţiunile. Casa a aparţinut, pe rând, mai multor personalităţi locale. În jur de 1475 casa se afla în proprietatea lui Hyeronimus Schneider, apoi a lui Michael Gereb, spre 1490 a lui Johannes Agatha, Szervatius Holzschuch, iar din 1524 a lui Michael Altemberger. În 1537 Michael Altemberger o vinde lui Petrus Haller care a păstrat-o în familie timp de 354 de ani. Petrus Haller a transformat clădirea gotică anterioară, dând acesteia aspectul actual renascentist.
Accesul în gangul porţii se face printr-un portal prevăzut cu un ancadrament de formă semicirculară în partea superioară. Montanţii sunt compuşi din câte o coloană adosată cu capitel corintic. Timpanele arcului sunt decorate cu trofee realizate în relief. Antablament are cornişa sprijinită pe o friză de denticule, iar în ax se află blazonul lui Petrus Haller. Deasupra, e prevăzută cu un fronton, în centrul căruia apare un medalion circular cu un portret de războinic văzut din profil. În curte, pe latura stângă, se pot vedea turnul - locuinţă păstrat din clădirea iniţială în stil gotic precum şi un ancadrament înzidit, în pasajul boltit.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Loc ideal pentru păstrarea spiritului românesc autentic, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este aşezat într-un adevărat paradis, în rezervaţia naturală "Dumbrava Sibiului". Dispunând de un lac şi de peste zece kilometri de alei, muzeul prilejuieşte plimbări de tot felul, de la clasicul mers pe jos, până la un scurt tur cu trăsura sau cu sania. Vegetaţia luxuriantă îi ajută pe oameni să respire aer curat, dar şi să ignore pentru câteva minute sau ore agitaţia obişnuită a oraşului. O vizită în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului are şi această caracteristică de a te face să uiţi cu uşurinţă de problemele zilnice, transpunându-te într-o lume diferită, cu care înveţi treptat să comunici. Este o lume creată demult, de secole, în decursul unei istorii în care românii şi-au creat un spaţiu al lor, care să-i deosebească de alţii, făcându-i să se simtă unici, creativi, conferindu-le un sentiment al statorniciei şi ajutându-i să reziste în faţa celor care au vrut să-i schimbe, într-un fel sau altul.

Muzeul în aer liber se întinde pe o suprafaţă de 96 ha, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare. Vizitatorii au la dispoziţie un Pavilion Muzeal Multicultural, cu birou de informare turistică inclus, două restaurante, două pensiuni, un spaţiu de joacă, 4 parcări, peste 10 km de alei, numeroase locuri de popas, spaţii destinate demonstraţiilor practice şi multe alte elemente menite să le facă şederea cât mai agreabilă.

Povestea Muzeului ASTRA începe în urmă cu mai bine de un secol, odată cu primele manifestări ale unui vis al românilor din Transilvania de a organiza la Sibiu, sub egida Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, o colecţie etnografică. Aceasta avea rolul de a pune în valoare cele mai reprezentative mărturii despre specificul românesc, despre ceea ce ne diferenţia în comparaţie cu alte popoare, lucruri şi fenomene care puteau explica tuturor cine suntem. „Productele” măiestriei românilor trebuia să reprezinte dovada creativităţii tehnice şi ale hărniciei acestui neam. Prima expoziţie a Muzeului Asociaţiunii, instituţie de la care provine numele ASTRA, a avut loc în 1905.

sursa si detalii: muzeulastra

Aici este centrul istoric al Sibiului, prima dată menţionat în 1411 ca piaţă de cereale. Piaţa exista din anul 1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificaţii a oraşului. Începând din sec. XVI Piaţa Mare a devenit centrul vechii cetăţi. Timp de sute de ani a fost denumită Der Grosse Ring sau Grosser Platz, în perioada interbelică s-a numit Piaţa Regele Ferdinand, comuniştii au denumit-o Piaţa Republicii, iar din 1990 s-a revenit la denumirea originală.
Latura nordică a fost formată în prima fază, prin construcţia în 1466 a clădirii Breslei Croitorilor şi a altor case medievale, pentru că între anii 1726-1733 să se ridice edificiile bisericii iezuite şi a seminarului aferent (azi casă parohială romano-catolică). Pe latura vestică, pe locul a două case, dintre care una avea loggii, s-a construit Palatul Brukenthal.
În cursul evului mediu, în piaţă se desfăşurau cele mai importante evenimente legate de viaţa cotidiană a oraşului, cum ar fi adunările publice şi execuţiile. Aici este menţionată în anul 1538 existenţa unei fântâni, iar în anul 1550 se aşează stâlpul infamiei în partea de est a pieţei, încoronat de statuia lui Roland. O spânzurătoare era amplasată în faţa actualei case cu nr. 15, aceasta fiind înlăturată abia în anul 1783.
În faţa casei Haller (nr. 10) se ridica clădirea gărzii. Între 1724 şi 1757, în această piaţă a fost amplasată o “cuşcă pentru nebuni”, în care erau expuşi în timpul zilei cei care tulburau noaptea liniştea publică.
Din anul 1734 Piaţa Mare a fost dominată de statuia lui Nepomuk, ridicată de comandantul oraşului, generalul Wallis. În anul 1948, statuia lui Nepomuk a fost mutată într-o curte, fântâna cu grilaj metalic a fost demolată, iar partea centrală a pieţei a fost transformată într-un rondou de flori. Abia în anul 1984 s-a desfiinţat parcul implantat în mod nefericit în piaţa centrală a unui oraş de factură medievală, iar în anul 1986 s-a ridicat statuia cărturarului Gheorghe Lazăr, realizată de sculptorul Radu Aftenie.
De menţionat ‘ochii oraşului’ cum sunt cunoscute ferestrele din acoperişuri, care aici se pot observa cel mai bine.

sursa si detalii: sibiucity.ro

Piaţa este împărţită în două părţi distincte de strada Ocnei care coboară pe sub Podul Minciunilor spre oraşul de jos.
Latura nordică şi estică a pieţei urmăreşte conturul celei de-a doua centuri de fortificaţii, prezentându-se sub formă circulară. Clădirile din partea de nord au o formă concavă şi urmăresc conturul primei centuri de fortificaţii, ele despărţind Piaţa Mică de Piaţa Huet.
Clădirile din Piaţa Mică datează din sec. XIV – XVI şi, cu o singură excepţie, nu au acel portal masiv, boltit caracteristic Pieţei Mari sau străzii Bălcescu. Caracteristica caselor din Piaţa Mică este loggia de la parter, boltită şi semideschisă spre piaţa, cu arcade semicirculare susţinute de portanţi. Clădirile din Piaţa Mică adăposteau ateliere meşteşugăreşti şi în aceste spaţii erau etalate mărfurile.
Clădirile sunt înalte şi prezintă acele lucarne lenticulare cunoscute sub denumirea de „ochii sibiului”.

sursa si detalii: sibiucity.ro

În 1929 s-a deschis în pădurea Dumbrava prima Grădină Zoologică din România de către Uzina Electrică Sibiu la iniţiativa inginerului Szekely căruia i-a venit ideea după ce a găsit nişte vulpi pe când efectua lucrări de reparaţii la barajul de la Sadu. După înfiinţare, Grădinii Zoologice i-au fost donate mai multe animale şi păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociaţia “Şoimii”, un vultur, un cerb carpatin donat de vânătorii din Talmacel, mistreţi etc. În 1930 a fost donat primul urs. De menţionat stejarul de la intrarea în grădină, bătrân de peste 600 de ani.

sursa si detalii: zoosibiu